FOTO. Accident „cu aburi” pe DN 64: șoferiță din Râmnicu Vâlcea, prinsă băută la volan după o tamponare
Ziua Îndrăgostiților nu a fost tocmai una romantică pentru o șoferiță din Râmnicu Vâlcea. Pe 14 februarie, în jurul orei 14:00, polițiștii de la Rutieră au intervenit pe DN 64, în zona Stolniceni, acolo unde o tamponare banală avea să capete un „iz” penal.
Potrivit primelor verificări, o femeie de 55 de ani nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de un ansamblu rutier care circula în fața sa și a intrat direct în spatele acestuia. Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale – nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Partea mai puțin obișnuită a apărut în momentul testării cu etilotestul: aparatul a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat la șoferița vinovată de producerea evenimentului. O valoare suficient de mare cât să transforme o simplă neatenție într-un dosar penal.
Șoferița a fost condusă la spital pentru recoltarea probelor biologice, care vor stabili exact alcoolemia din sânge. Celălalt conducător auto implicat în tamponare a fost testat și el, însă rezultatul a fost negativ.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorilor. La final, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
