FOTO/VIDEO. Accident pe Valea Oltului, la Proieni: Șofer de autoutilitară scos din cabină cu Descarcerarea
Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe DN 7 – Valea Oltului, la kilometrul 211, pe raza localității Proieni, oraș Brezoi.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, în eveniment a fost implicată o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 45 de ani, cetățean străin. Din primele verificări, acesta ar fi părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Brezoi, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Șoferul a rămas blocat în cabină și a fost extras de salvatori. Acesta era conștient în momentul preluării și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Pe durata intervenției, traficul în zonă s-a desfășurat alternativ. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.
