În sfârșit, Argeșul începe modernizarea drumului care face legătura cu Vâlcea

E0757B62-7A33-4C80-83FC-66FE7A842729

De ani de zile, șoferii care circulă între Vâlcea și Argeș se confruntă cu o situație paradoxală: pe teritoriul Vâlcii, drumul DJ 703G este complet modernizat, cu asfalt bun și la standarde superioare, dar imediat după granița cu Argeșul, șoseaua se transformă într-un sector impracticabil. Un tronson de doar 500 de metri, în zona Șuici, a cedat sub trafic greu și ploi, fiind închis circulației din noiembrie 2025. Până acum, șoferii erau nevoiți să ocolească fie pe DN7, deja aglomerat, fie pe drumuri județene mai lungi.

În sfârșit, există o veste bună care poate schimba situația. Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, a anunțat zilele acestea că modernizarea tronsonului Șuici – Ianculești – limita cu Vâlcea va începe în curând. Este vorba despre aproximativ 3 kilometri care leagă Argeșul de drumul modernizat din Vâlcea. Proiectul este finanțat prin Programul National Anghel Saligny și are o durată estimată de 17 luni.

Dacă lucrările vor începe efectiv și se vor desfășura conform planului, DJ 703G va deveni o rută funcțională între cele două județe, oferind o alternativă la DN7 și reducând presiunea asupra traficului. Până atunci însă, șoferii din Vâlcea continuă să vadă asfaltul bun cum se termină brusc și să caute ocoliri.