VIDEO. Polițistă filmată de un coleg în timp ce spăla geamurile sediului IPJ Vâlcea. Anchetă internă… 

E1F95145-D7E1-4059-8F2B-DBA87C43729B

Imagini cu o polițistă din Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, surprinsă în timp ce curăța geamurile pe exteriorul clădirii în care lucrează, au ajuns pe TikTok și în presa națională și au stârnit reacții.

Femeia apare în imagini în afara ferestrei, fără echipamente vizibile de protecție. Exact așa cum fac multe alte femei din țara asta! Dincolo de discuția despre siguranță, un detaliu ridică semne de întrebare: filmarea pare realizată din interiorul instituției, dintr-o zonă care, în mod normal, nu este accesibilă publicului.

Asta arată că imaginile ar proveni chiar din interior. Sau mai exact, polițista a fost filmată de un coleg. Nu există o confirmare oficială în acest sens, dar contextul indică o posibilă problemă internă, nu doar un incident izolat.

Conducerea IPJ Vâlcea a anunțat că a început verificări prin Biroul Control Intern: “Au fost dispuse verificări pentru stabilirea situației de fapt și a împrejurărilor producerii incidentului” – a transmis instituția.

Reprezentanții Poliției Vâlcea au precizat și că astfel de activități nu intră în atribuțiile polițiștilor: “Potrivit reglementărilor interne, aceste activități nu fac parte din sarcinile personalului polițienesc”.

În acest moment, verificările vizează contextul în care s-a produs situația, nu persoana surprinsă în imagini. Cazul scoate însă în evidență o altă întrebare: cum au ajuns imaginile în presă/pe rețelele de socializare și cine a decis să le facă publice din interiorul instituției.