Au spart lada frigorifică pentru băuturi și au ajuns în arest: două tinere din Râmnicu Vâlcea, reținute de polițiști
Două tinere din Râmnicu Vâlcea, de 18 și 20 de ani, au fost reținute după ce ar fi forțat o ladă frigorifică amplasată în exteriorul unei societăți comerciale și ar fi plecat cu mai multe sticle de băuturi carbogazoase.
Incidentul a avut loc pe 19 aprilie 2026, în jurul orei 17:15, când polițiștii au fost alertați prin 112. Sesizarea indica faptul că persoane necunoscute au distrus sistemul de închidere al lăzii și au sustras produsele.
Identificarea suspectelor a venit rapid. Polițiștii de la Investigații Criminale le-au depistat în scurt timp, iar cele două au fost duse la sediul Poliției pentru audieri.
Pe baza probelor strânse, oamenii legii au decis reținerea lor pentru 24 de ore, sub coordonarea procurorului de caz.
„Ulterior, cele două persoane au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – precizează IPJ Vâlcea.
