“Mireasa” virtuală era bărbat în realitate. Cum a fost înșelat un vâlcean cu 13.000 de euro
Un vâlcean din Milcoiu a fost păgubit de 13.000 de euro, el fiind victima unei înșelăciuni pusă la cale de un tânăr din Constanța. Povestea a început în 2024 cu un “love story” virtual, constănțeanul prezentându-se pe Internet ca fiind femeie. Astfel, sub diferite pretexte, presupusa damă îi cerea bani vâlceanului, care avea impresia că se va și căsători cu “iubita lui” necunoscută. În naivitatea sa, omul i-a trimis sume importante de bani, până de curând când s-a prins și el că era păcălit.
Astfel, el s-a adresat Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sesizând a fost înșelat. A început ancheta, iar ca urmare tânărul de 25 de ani, din județul Constanța, a fost reținut și băgat la “beciul” IPJ.
“Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada 2024 – prezent, bărbatul, folosindu-se de un profil de femeie, ar fi indus în eroare un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Milcoiu, pe care l-ar fi determinat să îi trimită aproximativ 13.000 de euro, în mai multe tranșe, sub diferite pretexte nereale, creându-i convingerea că urmează să inițieze o relație și să se căsătorească.
În cursul zilei de 22 aprilie 2026, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința persoanei în cauză, iar în urma acestor activități aceasta a fost identificată, fiind descoperite și ridicate mai multe bunuri ce prezintă interes pentru cauză” – precizează Poliția Vâlcea într-un comunicat de presă.
După cele 24 de ore petrecute în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, astăzi, 23 aprilie 2026, suspectul a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
“Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție” – mai precizează anchetatorii.
