FOTO. Dosar penal și amendă de 20.000 de lei, după controale la balastiere și la transporturile de agregate din Vâlcea
Controale la balastiere și în trafic, în sudul județului Vâlcea. Poliția a dat amenzi și a confiscat 7 tone de agregate minerale.
Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au desfășurat, în perioada 6–7 mai, controale la firme și transportatori care exploatează și transportă agregate minerale, precum pietriș și nisip, în mai multe localități din județul Vâlcea.
Verificările au avut loc în municipiul Drăgășani, orașul Băbeni și comunele Amărăști și Milcoiu, cu sprijinul polițiștilor rutieri și al specialiștilor de la Administrația Bazinală de Apă Olt.
“Activitățile au fost realizate cu sprijinul Serviciului Rutier și al specialiștilor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Olt, fiind efectuate verificări atât la punctele de lucru ale unor operatori economici, cât și în trafic, pe raza municipiului Drăgășani, orașului Băbeni și comunelor Amărăști și Milcoiu” – precizează Poliția Vâlcea.
În total, au fost controlate cinci mijloace de transport, iar polițiștii au descoperit abateri legate de sistemul RO e-Transport, platforma prin care trebuie declarate transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat.
Pentru neregulile constatate la Băbeni, a fost aplicată o amendă de 20.000 de lei. În plus, autoritățile au confiscat 7 tone de agregate minerale, după ce au constatat că transportul nu fusese declarat în sistemul RO e-Transport.
De asemenea, la Drăgășani, polițiștii s-au sesizat din oficiu într-un dosar care vizează exploatarea resurselor minerale fără permis sau licență.
“Recomandăm operatorilor economici și transportatorilor să respecte obligațiile legale privind declararea transporturilor în sistemul RO e-Transport și prevederile legale referitoare la transportul agregatelor minerale. Activitățile de verificare și control vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea faptelor ilegale și respectarea prevederilor legale” – informează IPJ Vâlcea.
