Căpușele au invadat spațiile verzi din Râmnicu Vâlcea. Părinții și proprietarii de animale cer dezinsecție mai rapidă

Ramnicu Valcea capuse

Tot mai mulți locuitori din municipiul Râmnicu Vâlcea reclamă prezența masivă a căpușelor în parcuri, zone verzi și cartiere rezidențiale. Părinți, proprietari de animale și persoane care ies la plimbare spun că situația a devenit îngrijorătoare încă din această perioadă, deși dezinsecțiile sunt programate abia în lunile de vară.

O locuitoare a municipiului povestește că a găsit trei căpușe pe haine în doar câteva minute, după ce a stat pe un scaun pe care se urcase câinele familiei.

„Am fost cu câinele afară, ulterior am plecat să duc fetița la creșă și când m-am întors m-am așezat pe un scaun pe care stătuse cățelul și în 2 minute erau pe mine toate 3” – spune femeia.

Aceasta afirmă că este tot mai îngrijorată, mai ales că are un copil mic: „Eu personal am o fetiță de 2 ani și sincer chiar sunt îngrijorată de situația actuală”.

Primăriei Râmnicu Vâlcea efectuează în mod obișnuit două dezinsecții pe an, însă acestea au loc vara. Din cauza procedurilor legate de buget, intervențiile ar putea avea loc abia în iulie sau august.

Deocamdată, reprezentanții administrației locale nu au anunțat oficial dacă programul de dezinsecție poate fi devansat. Specialiștii recomandă însă atenție sporită în această perioadă, mai ales în zonele cu vegetație înaltă, verificarea copiilor și a animalelor după ieșirile în aer liber și folosirea soluțiilor repelente.