FOTO – Sute de oameni legitimați și aproape 500 de amenzi, după controalele din Vâlcea
În perioada 8 – 10 mai 2026, polițiștii rutieri, împreună cu polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au desfășurat acțiuni pe principalele artere de circulație din județ, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Activitățile au vizat, în principal, combaterea vitezei excesive, depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, precum și verificarea respectării normelor rutiere de către toate categoriile de participanți la trafic.
În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au controlat 684 de autovehicule, au legitimat 726 de persoane, au efectuat 483 de testări pentru depistarea consumului de alcool și 8 testări pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 476 de sancțiuni contravenționale, dintre care 444 pentru încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar restul pentru alte acte normative.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 123 au fost pentru depășirea limitei legale de viteză, 15 pentru depășiri neregulamentare, 9 pentru abateri comise de pietoni, 5 pentru abateri comise de bicicliști și 4 pentru conducerea sub influența alcoolului, restul fiind aplicate pentru alte abateri la regimul rutier.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 34 de permise de conducere. Dintre acestea, 15 au fost reținute pentru depășiri neregulamentare, 5 pentru depășirea limitei legale de viteză, 4 pentru conducerea sub influența alcoolului, iar restul pentru alte abateri la regimul circulației rutiere. Totodată, au fost retrase 28 de certificate de înmatriculare.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 155.000 de lei.
În urma activităților desfășurate, au fost constatate și 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care două privind conducerea unui vehicul fără permis de conducere și una privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Polițiștii rutieri recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să adopte un comportament preventiv și responsabil și să manifeste prudență sporită, pentru siguranța tuturor celor care folosesc drumurile publice.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și reducerea riscului de producere a accidentelor de circulație.
