Fostul senator vâlcean Bogdan Matei, numit într-o funcție importantă la nivel mondial în sport
Bogdan Constantin Matei
Fostul senator de Vâlcea Bogdan-Constantin Matei a primit o funcție importantă la nivel internațional, după ce a fost desemnat reprezentant al Uniunii Europene în conducerea Agenției Mondiale Anti-Doping (WADA).
Actualul președinte al Agenției Naționale pentru Sport va face parte din WADA Foundation Board, structura care ia cele mai importante decizii legate de lupta împotriva dopajului în sportul mondial.
Numirea este una rară pentru România. Țara noastră a mai avut un reprezentant în această structură doar în perioada 2017–2020, în timpul mandatului la Președinția Consiliului Uniunii Europene.
Agenția Națională Anti-Drog a transmis că desemnarea lui Bogdan Matei arată implicarea României în susținerea sportului curat și a regulilor de fair-play.
Pentru fostul parlamentar de Vâlcea, mandatul vine într-o perioadă în care sportul românesc încearcă să își refacă imaginea după mai multe scandaluri legate de dopaj din ultimii ani, în special din zona sporturilor de performanță.
WADA este instituția care stabilește regulile anti-doping la nivel mondial și coordonează politicile folosite de federațiile sportive și organizațiile internaționale.
