COVID-19 își arată iar “colții”? Focar într-un mare spital. Vezi la Vâlcea!
Un focar de Covid-19 a fost deschis la Spitalul Judeţean Timişoara, după mai bine de…
Un focar de Covid-19 a fost deschis la Spitalul Judeţean Timişoara, după mai bine de o lună de la închiderea ultimului focar în Timiş. Au fost diagnosticaţi patru pacienţi cu virusul SARS CoV-2, la secţia de Gastroenterologie. În Vâlcea, în ultimele 24 de ore, a fost raportat un singur caz de coronavirus, iar rata de infectare în județ, făcută publică azi, 31 mai 2022, este de 0,08 la mia de locuitori. Cu toate acestea, în spitalele din Vâlcea sunt internați 4 pacienți cu coronavirus, dintre care și un copil. La Secția ATI din cadrul Spitalului Județean Vâlcea nu este internat niciun pacient cu COVID.
Revenind la Timiș, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, un focar de Covid-19 a fost deschis marţi, la Spitalul Judeţean Timişoara. Au fost depistate patru cazuri, la pacienţi internaţi pe Secţia de Gastroenterologie.
Ultimul focar, în Timiş, s-a închis în data de 26 aprilie. DSP Timiş a raportat 33 de noi cazuri de Covid-19 depistate în ultimele 24 de ore, după efectuarea a 765 de teste din care 497 teste rapide. Nu au fost raportate decese. În Timiş, rata de infectare cu coronavirus este de 0,29 la mie. Sunt 35 pacienţi cu coronavirus internaţi în spitalele din Timiş, dintre care 8 în Terapie Intensivă. De la începutul pandemiei, în Timiş s-au înregistrat 153.081 infectări cu coronavirus, iar 2.039 de oameni au decedat.