Blocurile pentru tineri din Băbeni sunt aproape gata. Apartamentele vor fi date în folosință în această vară
Lucrările la cele șase blocuri de locuințe de tip NZEB din Băbeni au intrat pe ultima sută de metri. Constructorii lucrează în prezent la finisajele interioare, fațade și amenajarea zonelor exterioare, iar autoritățile locale spun că investiția trebuie finalizată până la sfârșitul lunii iulie.
Cele șase imobile vor oferi, la finalul proiectului, 36 de apartamente destinate tinerilor vulnerabili cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Blocurile sunt construite după standardul NZEB (clădiri cu consum de energie aproape zero) și sunt împărțite în două zone ale orașului: trei pe strada Petrolului și trei în zona Valea Mare. Fiecare bloc are câte șase apartamente, rezultând câte 18 locuințe în fiecare zonă.
Primarul orașului Băbeni, Ștefan Bîzîc, spune că acesta este în prezent cel mai important proiect al administrației locale.
„Prioritatea noastră este proiectul finanțat prin PNRR. Trebuie să-l finalizăm până la sfârșitul lunii iulie. Sunt locuințe sociale de tip NZEB destinate tinerilor vulnerabili, cu vârste între 18 și 35 de ani, iar în această perioadă ne concentrăm foarte mult pe finalizarea lucrărilor” – a declarat edilul.
Potrivit acestuia, în interiorul apartamentelor au fost montate deja ușile, băile și finisajele, iar în exterior se lucrează la fațade.
„Se lucrează la finisajele interioare. Au fost montate ușile, băile și gresia. Se lucrează și la fațade. Va mai rămâne de amenajat curtea interioară, însă după finalizarea lucrărilor principale, pentru ca totul să fie realizat corespunzător. Sunt șase construcții de acest tip, împărțite în două zone: una în apropierea centrului, pe strada Petrolului, și una la Valea Mare. Practic, trei blocuri într-o zonă și trei în cealaltă” – a mai spus primarul.
Interesul pentru noile locuințe este deja foarte mare. Primăria lucrează în această perioadă la regulamentul care va stabili condițiile de repartizare a apartamentelor. Documentul ar urma să fie pus în dezbatere publică și aprobat până la sfârșitul lunii iunie.
Cererile din partea tinerilor sunt numeroase, iar administrația locală ia deja în calcul extinderea proiectului.
„Sunt foarte multe solicitări din partea oamenilor, în special a tinerilor. Căutăm noi oportunități de finanțare și cred că vom găsi soluții pentru construirea altor blocuri de acest tip. Mi-aș dori să avem astfel de locuințe în fiecare sat al orașului. Cred că așa îi putem determina pe tineri să rămână aici. În ziua de azi este foarte greu să îți cumperi o casă, prețurile sunt ridicate, iar dacă putem să-i ajutăm cu astfel de locuințe, o vom face cu drag” – a afirmat Ștefan Bîzîc.
Investiția este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea proiectului depășind 17 milioane de lei.
