VÂLCEA. Dosar penal după ce a purtat fără drept o armă neletală
La data de 31 mai a.c., polițiști din cadrul Biroului Arme Expozivi și Substanțe Periculoase…
La data de 31 mai a.c., polițiști din cadrul Biroului Arme Expozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune în localitatea Vlădești, județul Vâlcea, de verificare la deţinătorilor legali de arme şi muniţii.
În urma controlului efectuat, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 53 de ani din localitate, ar fipurtat asupra sa o armă neletală pe care o deținea și era înscrisă în certificatul de deţinător, deşi acesta nu avea dreptul decât de deţinere a armei și muniției, arma fiind transportată și purtată de la domiciliu, la o altă locuință, fără a fi autorizat de către organele de poliție.
De asemenea, persoana verificată nu a luat măsura de asigurare a securităţii armei neletale, aceasta fiind găsită neasigurată în incinta locuinței.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
Totodată, persoana în cauză a fost sancționată contravențional conform prevederilor art. 129 pct. 11 din Leg.295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, pentru încălcarea prevederilor art. 14 și art. 59 alin. 1 lit.d din Leg.295/2004 raportat la art. 15 din H.G.11/2018 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 (neasigurarea armelor şi muniţiilor deţinute), fiind dispusă și măsura complementară de anulare a dreptului de deținere arme și muniții, în conformitate cu prevederile art. 130 alin. 2 lit. b din Leg. 295/2004.
A fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, arma neletală deținută fără muniția aferentă și certificatul de deținător.