Polițist dintr-un județ vecin, prins la furat în market (VIDEO)
Să vezi și să nu crezi! În ultima zi a lunii mai a.c., un polițist…
Să vezi și să nu crezi! În ultima zi a lunii mai a.c., un polițist din Sibiu a fost prins la furat într-un market. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean, cel care a sesizat fapta a fost agentul de pază al societății comerciale, de pe raza localității Șelimbăr, care a sunat la 112 după ce a surprins un client care ar fi încercat să iasă din magazin fără a achita produse în valoare de 52 de lei.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr care au identificat persoana în cauză. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani, agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Sibiu, aflat în timpul liber.
“La nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr s-a deschis un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Menționăm, de asemenea, că la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, s-a dispus declanșarea cercetării disciplinare față de polițistul în cauză în vederea documentării și stabilirii situației de fapt” – informează IPJ Sibiu.