FOTO. ACCIDENT cu trei mașini în zona SUPECO din Râmnicu Vâlcea. O persoană rănită

2471462F-94DA-4B3E-9518-E5ED42564FFC

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs joi dimineață, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Potrivit informațiilor transmise printr-un apel la 112, incidentul a fost semnalat la ora 10:05, pe strada Calea lui Traian, în zona Nord, în apropierea magazinului Supeco.

În urma impactului, o persoană a fost rănită. La fața locului intervin echipaje de urgență pentru acordarea primului ajutor și pentru gestionarea situației.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști, care desfășoară cercetări la fața locului. Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe durata intervenției echipajelor.