Primul cod de caniculă din acest an lovește și Vâlcea. Jumătate de țară, sub avertizare meteo

D86FA1B4-924A-4DE0-89A8-89A693C12006

Vara își intră serios în drepturi. Administrația Națională de Meteorologie a emis primul cod de caniculă din acest an, iar județul Vâlcea se numără printre zonele vizate de avertizare.

Duminică, între orele 12:00 și 21:00, temperaturile vor urca la valori deosebit de ridicate pentru această perioadă, iar în multe zone din țară se vor înregistra între 31 și 36 de grade Celsius. În vestul și sud-vestul țării va fi caniculă, cu un disconfort termic accentuat.

Și în Vâlcea, căldura se va resimți puternic, mai ales în orele după-amiezii, când temperaturile vor depăși pragul de 30 de grade, iar senzația de sufocare va fi accentuată de umiditatea din aer.

Meteorologii au emis și o informare valabilă până marți seara, 23 iunie, avertizând că vremea va rămâne călduroasă în cea mai mare parte a țării. În plus, după orele de caniculă, sunt posibile episoade de instabilitate atmosferică, cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină.

Practic, România intră într-un episod de vreme extremă: jumătate de țară se confruntă cu primul val serios de căldură din acest an, iar în unele regiuni, după temperaturile tropicale, pot apărea furtuni de vară.

Specialiștii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare în intervalul 11:00-18:00, consumul de lichide și evitarea efortului fizic intens în orele cele mai fierbinți ale zilei.