FOTO – Se redeschide circulația pe DN7. Viaductul de la Râu Vadului scapă de restricții de joi

13D00EB7-D09A-40D7-BA05-B6BE7A0ECD53

Șoferii care tranzitează Valea Oltului primesc o veste bună. Lucrările de reparații la viaductul Râu Vadului, de pe DN7, au fost finalizate, iar circulația va fi reluată pe ambele sensuri începând de joi, 25 iunie 2026.

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, au fost înlocuite dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilatație, iar în această perioadă se așteaptă ca betonul turnat să ajungă la rezistența necesară pentru ca traficul să poată fi reluat în condiții de siguranță.

Redeschiderea circulației vine după o perioadă în care șoferii au fost nevoiți să respecte restricțiile impuse în zona viaductului, una dintre cele mai tranzitate porțiuni ale DN7.

De joi, traficul va reveni la normal pe ambele sensuri, ceea ce ar putea reduce timpii de așteptare și disconfortul resimțit de participanții la trafic în ultimele săptămâni.