Alertă în zona Muzeului Satului Vâlcean! Pompierii pun în scenă un accident grav
Mobilizare impresionantă de forțe, joi, în județul Vâlcea. Începând cu ora 11:00, în apropierea Muzeului Satului Vâlcean, pompierii și celelalte structuri de intervenție vor simula un grav accident rutier, într-un exercițiu organizat de ISU „General Magheru” Vâlcea.
Scenariul va fi unul dinamic, cu situații care se vor schimba pe parcurs, la fel ca într-o intervenție reală. Exercițiul are ca scop verificarea modului de cooperare între instituțiile implicate, a procedurilor de intervenție și identificarea aspectelor care pot fi îmbunătățite.
Autoritățile îi avertizează pe cetățeni că prezența unui număr mare de autospeciale și forțe de intervenție în zonă nu trebuie să provoace îngrijorare, fiind vorba exclusiv despre un exercițiu de pregătire.
Astfel de simulări vor fi organizate periodic pentru antrenarea salvatorilor în gestionarea situațiilor de urgență.
