Ambulanțe noi pentru Vâlcea. Trei autospeciale au ajuns deja în județ, alte trei sunt pe drum

4EF43C30-6C5E-495B-A45F-1F009DBA1CDA

Serviciul de Ambulanță Județean Vâlcea și SMURD au primit primele trei ambulanțe noi de tip B 4×4 din programul național de reînnoire a parcului auto pentru intervenții de urgență.

Noile autospeciale au fost repartizate la stațiile din Râmnicu Vâlcea, Drăgășani și Bunești și au intrat deja în dotarea echipajelor.

Veștile bune nu se opresc aici. În perioada următoare, în județ vor mai ajunge încă trei ambulanțe: una de tip C, destinată intervențiilor de terapie intensivă mobilă, și alte două ambulanțe de tip B.

La nivel național, România primește 1.000 de ambulanțe noi de tip B 4×4, dintre care 680 sunt destinate Serviciilor de Ambulanță Județene și 320 vor intra în dotarea SMURD. Livrările au început pe 12 iunie 2025, iar până acum au fost distribuite sute de autospeciale în întreaga țară.

Noile ambulanțe vin cu dotări moderne, inclusiv sisteme de dezinfecție, detector de gaze, bodycam, aparat pentru testarea alcoolemiei și dispozitive pentru compresii toracice, folosite în intervențiile pentru pacienții aflați în stop cardio-respirator.

Pentru Vâlcea, sosirea noilor ambulanțe înseamnă echipamente mai moderne și un sprijin important pentru echipajele care intervin zilnic în tot județul. După ani în care multe autospeciale au acumulat sute de mii de kilometri, fiecare ambulanță nouă înseamnă timpi de răspuns mai buni și condiții mai sigure atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.