Primăria Galicea pune tradițiile în prim-plan. Primarul Florin Alexandru Mărăcine invită comunitatea la sărbătoarea dedicată iei românești
La Galicea, tradițiile nu rămân doar în fotografii sau în lada de zestre. Miercuri, 24 iunie 2026, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, cunoscută în popor și ca Sânzienele sau Drăgaica, Căminul Cultural va deveni locul în care ia românească va fi din nou în centrul atenției.
Evenimentul, ajuns la ediția a X-a, este organizat de Primăria Galicea, Consiliul Local și Biblioteca Publică Galicea și își propune să aducă în fața comunității una dintre cele mai valoroase moșteniri ale satului românesc.
Primarul Florin Alexandru Mărăcine continuă să susțină inițiativele care promovează identitatea locală și patrimoniul cultural, punând accent pe păstrarea și transmiterea tradițiilor către generațiile tinere. Prin astfel de evenimente, administrația locală își propune să transforme costumul popular dintr-un obiect păstrat în dulap într-un simbol viu al comunității.
Organizatorii îi invită pe locuitorii comunei să aducă la Căminul Cultural iile, cămășile tradiționale și alte piese de patrimoniu pe care le păstrează în familie, pentru a fi expuse și admirate atât de participanții prezenți, cât și de cei care vor urmări evenimentul în mediul online.
Programul va începe la ora 13:30 și va include momente artistice susținute de membrii Corului „Vocea Topologului”, o prezentare a costumelor tradiționale din stânga Oltului și participarea membrilor comunității, într-o atmosferă dedicată valorilor autentice românești.
Într-o perioadă în care multe obiceiuri riscă să fie uitate, Galicea transmite un mesaj simplu: tradițiile se păstrează prin oameni și prin implicare. Iar această ediție a Zilei Universale a Iei demonstrează că administrația locală, alături de comunitate, poate transforma respectul pentru trecut într-un eveniment care aduce împreună toate generațiile.
