FOTO. ACCIDENT cu PATRU VICTIME la SEACA. Trafic afectat…
UPDATE: Din primele verificări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că un bărbat de 44 de ani, din Cisnădie, județul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 28 de ani. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 28 de ani, precum și trei pasageri din autoturismul acestuia, respectiv doi minori și o femeie de 69 de ani, au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Un accident rutier s-a produs sâmbătă după – amiaza pe DN7, în localitatea Seaca, orașul Călimănești, la kilometrul 187+800. Din primele informații de la IPJ Vâlcea, în coliziune au fost implicate două autoturisme, iar primele verificări arată că impactul s-ar fi produs după ce unul dintre șoferi a pătruns pe sensul opus de mers.
În urma accidentului, patru persoane au fost rănite ușor. Acestea au fost evaluate la fața locului de echipajele SAJ și SMURD. Polițiștii au stabilit că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool, rezultatele testărilor fiind negative.
Circulația în zonă se desfășoară alternativ, până la finalizarea cercetărilor și eliberarea carosabilului.
