148 de note de 10 la BAC în Vâlcea. Matematica și proba de profil au adus cele mai multe rezultate maxime

31AEE967-927A-469F-8FF7-C3A66406101B

Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 7 iulie, rezultatele inițiale ale examenului național de Bacalaureat 2026. În județul Vâlcea, 148 de lucrări au fost notate cu 10 la probele scrise, cele mai multe fiind la proba obligatorie a profilului.

Potrivit datelor oficiale, 7 candidați au obținut nota 10 la Limba și literatura română, 78 au luat nota maximă la proba obligatorie a profilului, iar alți 63 au încheiat cu 10 proba la alegere a profilului și a specializării.

Înainte de contestații, rata de promovare în rândul absolvenților din promoția curentă este de 74,54%. Au promovat 1.502 elevi din cei 2.015 care s-au prezentat la examen.

Cei nemulțumiți de note își pot vedea lucrările și pot depune contestații marți, între orele 14:00 și 18:00, precum și în zilele de 8 și 9 iulie, între orele 09:00 și 17:00, la centrul de examen.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 13 iulie.