Când am uitat să mai fim oameni? Nu orice diferență de opinie trebuie să ne transforme în dușmani

Voi ați observat că, în ultimii ani, aproape orice subiect mai controversat ajunge să ne împartă instant în două tabere?

Parcă nu mai știm să avem păreri diferite fără să ne transformăm în adversari. Nu mai știm să respectăm opinia celuilalt. Nu mai știm să fim împăciuitori. Și, mai grav, nu mai știm să acceptăm că nu toate lucrurile sunt doar alb sau negru.

Cazul lui Viorel Pașca și cel al minorei bătute în public de propria mamă sunt doar ultimele exemple. În câteva ore, oamenii s-au așezat în două tabere și au început să se atace unii pe alții, de parcă scopul nu mai era să înțelegem situația, ci să câștigăm o ceartă.

Dacă mă întrebați pe mine, ruptura asta s-a văzut cel mai clar în perioada în care România s-a împărțit între susținătorii lui CD și restul lumii. Atunci parcă s-a rupt ceva între noi. De atunci, fiecare subiect sensibil pare să devină încă un motiv de a ne eticheta, de a ne jigni și de a ne considera dușmani.

Și e păcat.

Pentru că, dacă stăm bine să ne gândim, avem destule probleme reale. Mulți oameni se luptă cu facturile, cu ratele, cu nesiguranța zilei de mâine. Suntem deja suficient de apăsați de problemele de zi cu zi.

Nu cred că ne ajută să mai ducem și războaie între noi, pe Facebook, în comentarii, cu oameni pe care nici măcar nu îi cunoaștem. Putem să fim în dezacord fără să ne urâm. Putem să avem opinii diferite fără să credem că doar noi deținem adevărul.

Poate că asta ne lipsește cel mai mult în perioada asta: puțină răbdare, puțin respect și puțină omenie!