FOTO/VIDEO. Percheziții în Vâlcea și Timiș într-un dosar de spălare a banilor. Anchetatorii au ridicat 10.000 de euro și documente bancare

860129BF-F0BB-45EE-9C54-3F0C681D68DB

Polițiștii din Vâlcea au descins, marți dimineață, la mai multe adrese din județele Vâlcea și Timiș, într-un dosar penal care vizează infracțiunea de spălarea banilor. În timpul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat bani, telefoane, dispozitive electronice și documente privind deschiderea unor conturi bancare.

Acțiunea a avut loc în dimineața zilei de 21 iulie 2026. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Vâlcea, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, dintre care două în județul Vâlcea și două în județul Timiș.

Potrivit anchetatorilor, în centrul investigației sunt trei bărbați, în vârstă de 28, 36 și 52 de ani, din cele două județe.

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2022, trei bărbați, cu vârste de 28, 36 și 52 de ani, din județele Vâlcea și Timiș, ar fi primit și transferat, prin conturi bancare deschise în România și Germania, suma totală de aproximativ 1.500.000 de lei, cunoscând că banii provin din infracțiuni de înșelăciune comise în străinătate” – se arată în comunicatul de presă al Poliției Vâlcea.

În urma descinderilor, polițiștii au ridicat telefoane mobile, dispozitive electronice, documente referitoare la deschiderea unor conturi bancare și aproximativ 10.000 de euro, bunuri care vor fi analizate în cadrul anchetei.

Unul dintre bărbații vizați în dosar a fost găsit de polițiști și dus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea pentru audieri și continuarea cercetărilor. Celelalte activități dispuse în cauză erau încă în desfășurare la momentul transmiterii comunicatului.

Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea documentării întregii activități infracționale, identificării tuturor persoanelor implicate și dispunerii măsurilor legale care se impun. La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Poliției Orașului Băile Govora din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, precum și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Facem precizarea că, pe întreaga durată a procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală” – mai precizează anchetatorii.

Persoanele vizate în dosar sunt cercetate în cadrul unei anchete penale, iar până la o hotărâre definitivă beneficiază de prezumția de nevinovăție.