FOTO/VIDEO. ACCIDENT cu o VICTIMĂ la Tigveni, între Râmnicu Vâlcea și Curtea de Argeș

Screenshot

Screenshot

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în urmă cu puțin timp în comuna Tigveni, satul Momaia, între Râmnicu Vâlcea și Curtea de Argeș.

La fața locului au intervenit pompierii de la Punctul de Lucru Tigveni, cu două echipaje, alături de o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.

În urma impactului, un bărbat a rămas blocat într-unul dintre autoturisme. Salvatorii au intervenit rapid și l-au extras dintre fiarele mașinii, după care acesta a fost preluat de echipajul medical.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Argeș, victima era conștientă și cooperantă, însă a suferit un traumatism la nivelul capului și mai multe zgârieturi pe corp.

După acordarea primului ajutor, pompierii au rămas în zonă pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Împrejurările în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști.