VIDEO. ACCIDENT pe VALEA OLTULUI. Un autoturism a intrat pe contrasens și s-a izbit de un TIR
Un accident rutier soldat doar cu pagube materiale s-a produs în această dimineață de vineri, 24 iulie 2026, pe DN7 – Valea Oltului, la kilometrul 198, în zona Turnu, pe raza orașului Călimănești.
Potrivit informațiilor disponibile, în eveniment au fost implicate un autoturism și un autotren care transporta mărfuri generale. Din primele date, accidentul s-ar fi produs după ce autoturismul a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu TIR-ul.
La volanul autoturismului se afla o femeie de 48 de ani, din Sectorul 2 al Capitalei, iar autotrenul era condus de un bărbat de 54 de ani, din municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița.
Ambii șoferi dețineau permise de conducere valabile, iar testările pentru consumul de alcool au avut rezultat negativ.
Din fericire, în urma impactului nu au existat victime, fiind înregistrate doar pagube materiale. Circulația în zonă se desfășoară îngreunat.
