Premierul anunță compensare cu 50 de bani la litrul de combustibil. Se va aplica direct la pompă
Valabilă timp de trei luni (iulie, august și septembrie), măsura a fost anunțată azi de premierul Nicolae Ciucă. Compensarea cu 50 de bani se va aplica direct la pompă.
„Am identificat o soluție de compensare în sumă fixă de 50 de bani care se va aplica direct la pompă”, a spus el, precizând că este vorba de „o măsură care implică atât responsabilitatea Guvernului cât şi responsabilitatea companiilor din industria petrolieră”.
“Jumătate din această reducere va fi decontată de către stat printr-un mecanism care va fi implementat între distribuitori și ministerele de resort”, a mai spus premierul.
Potrivit premierului, valoarea pachetului de compensare va fi de 2 miliarde de lei, jumătate din acești bani urmând a fi asigurați de la bugetul de stat.
Ciucă a mai afirmat că, la finalul acestei perioade, se va analiza dacă va fi necesar un set nou de măsuri.
„Avem de asemenea la îndemână un instrument util, mă refer la OUG privind combaterea efectelor speculative. Prin acestea vom asigura un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, împotriva creşterilor nejustificate ale preţurilor. Măsurile pe care noi le luăm şi care fac parte dintr-un mecanism eficient pentru următoarele 3 luni nu afectează în niciun fel bugetul de investiţii. Guvernul va păstra ţinta de 7% din PIB pentru investiţii, respectiv 88 de miliarde de lei”, a arătat Ciucă.