FOTO. ACCIDENT GRAV la BUJORENI. Bărbat lovit de o dubiță după ce a adormit pe carosabil

B0266EBC-A27B-44AF-898F-C7D6258A8C77

Un bărbat din satul Bogdănești, comuna Bujoreni, fost țârcovnic al bisericii din localitate, a ajuns în stare gravă la spital după un accident produs pe strada Câmpului, la intersecția cu drumul principal. Incidentul s-a petrecut azi, 13 august 2026, în jurul orei 13.30.

Potrivit martorilor, bărbatul plecase de la cârciuma din sat, unde ar fi consumat o cantitate mare de alcool. Acesta s-ar fi întins în mijlocul carosabilului, în vârful unei pante fără vizibilitate, unde ar fi adormit. O dubiță care circula regulamentar pe drum l-a lovit, iar victima a fost târâtă aproximativ 20 de metri.

Localnicii spun că nu ar fi pentru prima dată când bărbatul este găsit dormind pe carosabil după ce consumă alcool. Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la UPU Vâlcea, cu răni grave.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.