FOTO – Accident de muncă la Spitalul Drăgășani. Un coș de fum demolat s-a prăbușit peste utilajul în care se afla un muncitor

673E2252-4217-4E9C-92A7-A82FB0B329CC

Un grav accident de muncă a avut loc joi seară, în curtea Spitalului Municipal Drăgășani, în timpul unor lucrări de demolare la clădirea în care se află centrala termică. Potrivit informațiilor obținute de la IPJ Vâlcea, muncitorii au demolat coșul de fum al centralei, însă acesta s-a prăbușit peste utilajul în care se afla un angajat în vârstă de 61 de ani.

În urma impactului, bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral și un traumatism la nivelul coloanei cervicale. Acesta a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital pentru îngrijiri.

Apelul la 112, spun polițiștii, a fost înregistrat în jurul orei 18:15. La fața locului au intervenit anchetatorii din cadrul Poliției Municipiului Drăgășani, care au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, precum și pentru neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, infracțiuni prevăzute de articolele 349 și 350 din Codul penal.

Potrivit unor surse, lucrările s-ar fi desfășurat în cursul serii deoarece nu ar fi existat toate avizele și autorizațiile necesare. Informația nu a fost confirmată oficial și urmează să fie verificată în cadrul anchetei.

Coșul de fum a avariat și o conductă de gaze, existând pentru scurt timp pericol de explozie. Alimentarea cu gaze a fost oprită după intervenția echipelor Distrigaz, iar zona a fost pusă în siguranță. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și a eventualelor responsabilități.