FOTO/VIDEO. Imagini cumplite din Berbești: doi căței au fost uciși, iar alți cinci răniți de doi adolescenți
Imagini greu de privit, cu mai mulți pui de câine răniți cu un cuțit, dar și cu bolovani, au ajuns pe rețelele de socializare și au determinat Poliția Vâlcea să se autosesizeze. Scenele au fost surprinse în orașul Berbești, iar în urma verificărilor polițiștii au găsit șapte animale, dintre care două erau deja moarte, după ce ar fi fost lovite cu obiecte contondente și atacate cu un obiect tăietor-înțepător.
Când au ajuns la fața locului, polițiștii au găsit doi pui morți. Alți cinci erau încă în viață, dar prezentau leziuni și au fost transportați la un cabinet veterinar pentru îngrijiri.
Ancheta a dus la doi minori, de 11 și 13 ani, din Berbești, despre care polițiștii spun că ar fi fost implicați în agresarea animalelor. A fost deschis un dosar penal pentru uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, și pentru rănirea cu intenție a animalelor.
„În cauză, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept și rănirea cu intenție a animalelor” – a transmis Poliția Vâlcea.
Povestea însă nu se oprește aici. Redacția noastră a primit, în această dimineață, informații potrivit cărora puii care fuseseră duși la cabinetul veterinar și apoi lăsați în custodia persoanei care îi găsise ar fi dispărut. Mai mult, ni s-a transmis că puiul care nu prezenta leziuni ar fi fost găsit mort în această dimineață.
Informațiile nu au fost, deocamdată, confirmate oficial. Dacă se confirmă, cazul devine și mai grav și ridică întrebări despre ce s-a întâmplat cu animalele după intervenția polițiștilor.
Părinții celor doi minori au fost amendați cu 500 de lei pentru nesupravegherea corespunzătoare a acestora, iar Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea a fost informată.
„Violența față de animale nu trebuie tolerată sau tratată cu indiferență” -au transmis polițiștii.
