FOTO – Investiții în imagistică medicală la Spitalul Municipal din Drăgășani. RX și CT, disponibile pentru pacienții din zonă
Pacienții din Drăgășani și din localitățile învecinate au acum acces la noi servicii de imagistică medicală în cadrul Ambulatoriului Spitalului Municipal „Costache Nicolescu”. Un aparat de radiologie (RX) și un computer tomograf (CT) au fost puse în funcțiune și sunt disponibile pentru efectuarea investigațiilor medicale.
Potrivit reprezentanților spitalului, cele două echipamente permit realizarea unei game variate de investigații și oferă imagini de înaltă calitate.
Computerul tomograf este prevăzut cu injector automat pentru administrarea substanței de contrast. Astfel, pacienții pot beneficia atât de investigații CT native, cât și de examinări CT cu substanță de contrast, în funcție de indicația medicală.
Serviciile sunt disponibile în timpul săptămânii, după următorul program: radiologia funcționează de luni până vineri, între orele 08:00 și 11:00, iar investigațiile CT sunt programate în intervalul 11:00–14:00.
„Prin dezvoltarea serviciilor de imagistică medicală, ne dorim ca pacienții să beneficieze de investigațiile de care au nevoie aici, în comunitatea noastră” – au transmis reprezentanții Spitalului Municipal „Costache Nicolescu” Drăgășani.
Punerea în funcțiune a celor două echipamente extinde capacitatea de diagnostic imagistic disponibilă la nivelul unității medicale și poate reduce necesitatea deplasării pacienților către alte centre pentru investigațiile recomandate de medici.
