FOTO – BMW-ul cu care ar fi fost transportată valiza cu trupul Valentinei, abandonat în Sibiu
BMW-ul cu care ar fi fost transportată valiza în care se afla trupul Valentinei, identificat în ancheta crimei de la Olt. Mașina a ajuns în Sibiu, iar suspectul a fugit în Ungaria.
Noi informații ies la iveală în ancheta crimei care a șocat Vâlcea. Autoturismul cu care Vlad Bălțățeanu ar fi transportat valiza în care se afla trupul Valentinei Tănăsie până la râul Olt este un BMW Seria 3, potrivit informațiilor obținute în legătură cu ancheta.
Mașina apare inclusiv pe rețelele de socializare ca fiind scoasă la vânzare. Potrivit informațiilor actuale, după ce ar fi transportat valiza și ar fi aruncat-o în Olt, bărbatul ar fi plecat cu autoturismul spre Sibiu. Acolo, BMW-ul ar fi fost abandonat pe o stradă. Mașina a fost ulterior identificată de anchetatori în județul Sibiu.
De la Sibiu, Vlad Bălțățeanu ar fi plecat mai departe cu ajutorul unui prieten, către Ungaria. Acesta i-ar fi spus că are probleme cu mașina și că trebuie să ajungă urgent în țara vecină. Ulterior, după ce a aflat că prietenul său este căutat într-un dosar de omor, bărbatul ar fi dat declarații în fața anchetatorilor.
În prezent, Vlad Bălțățeanu nu a fost găsit. Tribunalul Vâlcea a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă în lipsă, iar bărbatul este dat în urmărire pentru punerea în executare a mandatului.
Traseul BMW-ului, o piesă importantă în anchetă
Reconstituirea traseului autoturismului poate reprezenta una dintre piesele importante pentru anchetatori. Potrivit informațiilor din anchetă, BMW-ul ar fi fost folosit pentru transportarea valizei până în zona râului Olt, după care suspectul a condus spre Sibiu și a abandonat mașina.
Anchetatorii verifică imaginile surprinse de camerele de supraveghere pentru a stabili traseul parcurs de bărbat după abandonarea autoturismului și deplasarea acestuia către Ungaria.
Surse judiciare susțin că suspectul ar fi ajuns deja în Ungaria, după ce a părăsit România cu ajutorul cunoscutului său.
Valentina a fost găsită într-o valiză care plutea pe Olt
Valentina Ioana Tănăsie, în vârstă de 28 de ani, a fost găsită pe 22 septembrie într-o valiză care plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești. Femeia era originară din Filiași, județul Dolj, și locuia în Vâlcea.
Necropsia a stabilit că moartea a fost violentă. Primele date medico-legale indică leziuni traumatice la nivelul capului și o hemoragie intracraniană, în urma unor lovituri produse cu un obiect dur.
În cadrul perchezițiilor efectuate la locuința folosită de victimă și suspect, anchetatorii au identificat pe o saltea mai multe pete dinamice de substanță brun-roșiatică, despre care există suspiciunea că ar putea fi sânge. Probele au fost ridicate și urmează să fie analizate pentru stabilirea naturii și provenienței lor.
Vlad Bălțățeanu, în vârstă de 30 de ani, este cercetat pentru omor. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa, iar instanța a dispus arestarea preventivă în lipsă.
Ancheta continuă, iar polițiștii încearcă să stabilească întregul traseu al victimei, al valizei și al autoturismului, precum și locul exact în care s-a produs agresiunea.
