FOTO – ACCIDENT MORTAL într-o comună din VÂLCEA
În urmă cu puțin timp, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Drăgășani au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier produs pe DC 91, în comuna Amărăști, soldat cu decesul unei persoane.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 52 de ani, din comuna Amărăști, în timp ce se deplasa cu un vehicul electric pe DC 91, din direcția Amărăști către Crețeni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod.
În urma impactului, bărbatul ar fi fost proiectat în afara părții carosabile, căzând într-un jgheab cu apă, iar din nefericire, a decedat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.
