FOTO – Artă pentru copii: holurile Secției de Pediatrie, decorate de cursanții Școlii Populare de Arte
Holurile Secției de Pediatrie din cadrul SJU Vâlcea au căpătat un alt aspect. Pereții și ușile sunt acum decorate cu tablouri în care apar ursuleți, peisaje și personaje desenate în culori calde, lucrările fiind realizate de tinerii care urmează cursurile Școlii Populare de Arte din Vâlcea.
Decorul a fost prezentat astăzi, în cadrul unei întâlniri organizate la Secția de Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. Printre lucrările expuse se află tablouri cu o familie de ursuleți, cu puiuți de urși, dar și mai multe picturi de dimensiuni mai mici, amplasate pe ușile din zona de așteptare.
Ideea a pornit de la colaborarea dintre Școala Populară de Arte și Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”. Pentru copiii care ajung la spital, schimbarea este una simplă, dar vizibilă: în locul unor pereți și uși albe, îi întâmpină acum personaje colorate și imagini potrivite pentru vârsta lor.
La Pediatrie există și un mic colț pentru copii, cu masă, scăunele și cărți, iar noile tablouri completează acest spațiu.
Lucrările au fost realizate de cursanții Școlii Populare de Arte și au fost aduse în zona de Pediatrie pentru a schimba atmosfera unui loc prin care, de multe ori, copiii ajung atunci când nu se simt bine.
