Bărbat din Vâlcea, condamnat la doi ani de închisoare după ce a condus fără permis în alt județ
Screenshot
Un vâlcean de 47 de ani, din comuna Scundu, a ajuns în Penitenciarul Craiova, după ce polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei emis de Judecătoria Roman.
Potrivit IPJ Vâlcea, bărbatul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru conducerea unui vehicul fără permis.
Fapta a avut loc în decembrie 2023, când acesta a fost prins la volanul unui autoturism pe o stradă din județul Neamț, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Mandatul a fost pus în aplicare pe 15 octombrie 2026 de polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Prundeni. După identificare, bărbatul a fost escortat la Penitenciarul Craiova, unde își va executa pedeapsa.
