După închiderea Pieței Nord, nici Dovali nu stă prea bine. Între problemele cu autorizarea la incendiu și nepăsare…

D376979D-A9D6-4DDA-832F-28B35A18ECD6

Piața Nord din Râmnicu Vâlcea rămâne închisă încă de la începutul lunii octombrie, iar comercianții și producătorii sunt nevoiți să-și vândă marfa în condiții improprii. Nici situația din complexul comercial Dovali nu este lipsită de probleme. Potrivit inspectorului-șef al ISU Vâlcea, colonelul Dan Pascaru, unele dintre clădirile de acolo nu dețin autorizație de securitate la incendiu.

Închiderea Pieței Agroalimentare Nord a lăsat în urmă o problemă pe care conducerea Piețe Prest nu pare capabilă să o fi rezolve în timp util: zeci de comercianți și producători s-au trezit peste noapte fără spațiul în care își desfășurau activitatea. Soluția găsită de autorități a fost amenajarea unei piețe volante în aer liber, însă condițiile de acolo sunt departe de ceea ce ar trebui să însemne un spațiu destinat oamenilor.

Corturile montate în zonă, cu pânze subțiri, deteriorate, rupte și pe alocuri cu aspect de mucegai, nu oferă protecție corespunzătoare împotriva vântului, frigului și ploii. Comercianții sunt nevoiți să stea de 3 ori pe săptămână, ore întregi, în aceste condiții, în timp ce lipsa apei curente și a alimentării cu energie electrică ridică probleme suplimentare de igienă și funcționalitate.

Între timp, la Piața Nord au fost modificate două-trei uși, însă lucrările propriu-zise de reabilitare nu au început. Pentru oamenii care își câștigau existența din vânzarea produselor, timpul trece fără să existe o perspectivă clară privind revenirea în spațiul permanent.

În locul unor condiții decente de muncă, producătorii și comercianții sunt nevoiți să îndure frigul și intemperiile, într-o situație care amintește de piețele improvizate de acum câteva decenii. În timp ce aceștia își protejează marfa și încearcă să supraviețuiască economic de la o zi la alta, conducerea Piețe Prest pare să rămână departe de problemele concrete din teren. Și aici intervine întrebarea: oare nu se impune o nouă conducere competentă la Piețe Prest?

Dovali, probleme cu autorizațiile de incendiu

Dacă în cazul Pieței Nord problema este lipsa autorizației de securitate la incendiu, situația nu este cu mult diferită în complexul comercial Dovali. În cadrul ultimei conferințe de presă a ISU Vâlcea, inspectorul-șef, colonelul Dan Pașcaru, a confirmat că nu toate clădirile din complex sunt autorizate din punct de vedere al securității la incendiu.

„Acolo sunt mai multe clădiri. O parte au, o parte nu au dintre ele. Se aplică legislația conform normativului P118. De asta vă spun că sunt mai multe obiective. Sunt și care au, sunt și care nu au” – a declarat colonelul Dan Pașcaru.

Potrivit acestuia, pentru clădirile care nu dețin autorizație și nu au implementate toate măsurile de securitate la incendiu, legislația prevede sancțiuni contravenționale. În perioada 2025–2026, au fost aplicate două amenzi contravenționale pentru doi operatori economici din Dovali.

„Potrivit Legii 307, cele care nu dețin autorizație de securitate la incendiu și nu au implementate toate măsurile, ăsta este un caz excepțional pentru care s-a aplicat, se aplică sancțiune contravențională” – a explicat șeful ISU Vâlcea.

Așadar, faptul că anumite clădiri din Dovali nu sunt autorizate nu înseamnă automat că acestea vor fi închise. Regimul sancțiunilor depinde de categoria obiectivului și de prevederile legale aplicabile. Deci, și în cazul Pieței Nord s-a luat o decizie eronată de a fi închisă înainte de a începe efectiv lucrările.

Piața Nord și Dovali: cine răspunde pentru siguranță și condiții?

În cazul Pieței Nord, inspectorul-șef al ISU Vâlcea a precizat că obiectivul nu este autorizat din punct de vedere al securității la incendiu și că obținerea autorizației presupune o procedură tehnică, nu doar câteva intervenții punctuale.

„Piața din Nord este un obiectiv care nu este autorizat din punct de vedere al securității la incendiu. Sunt mai multe nereguli, trebuie să ia legătura în speță cu un proiectant. Se găsește în lista noastră afișată pe site-ul inspectoratului, poate să ia legătura cu oricine, nu este o problemă” – a declarat colonelul Dan Pascaru.

Acesta a explicat că, pentru obținerea autorizației, este necesară întocmirea documentației tehnice și implementarea tuturor măsurilor prevăzute în proiectul avizat.

„Avizarea în sensul că stabilește ceea ce trebuie implementat acolo. Noi dacă avizăm sau putem să dăm respingere dacă nu se respectă normativul, în momentul în care s-a obținut avizul și se respectă toate măsurile stabilite în aviz, se obține autorizația de securitate la incendiu” – a precizat șeful ISU Vâlcea.

Cu alte cuvinte, autorizarea Pieței Nord nu se rezolvă prin modificarea câtorva uși, ci presupune o serie de lucrări și măsuri tehnice care trebuie efectiv realizate. Iar Piețe Prest nu s-a apucat de nimic, ci ține în zona Nord o clădire abandonată.

Comercianții suportă consecințele

În timp ce autoritățile discută despre proceduri, avize și autorizații, comercianții din Piața Nord continuă să-și vândă produsele în condiții care ridică serioase semne de întrebare. Oamenii nu au apă curentă, nu au energie electrică și nu beneficiază de protecție adecvată împotriva vremii.

Situația din Dovali arată, la rândul său, că problemele privind securitatea la incendiu nu sunt limitate la un singur obiectiv comercial din municipiu. Pentru cei care își câștigă existența din comerțul cu produse agroalimentare, răspunsurile nu mai pot fi amânate la nesfârșit. Frigul, vântul și ploaia nu țin cont de procedurile administrative.