Animale domestice atacate de o ursoaică în Goranu (Râmnicu Vâlcea)
Județul Vâlcea se află de săptămâni bune sub teroarea urșilor, care coboară din păduri tot…
Județul Vâlcea se află de săptămâni bune sub teroarea urșilor, care coboară din păduri tot mai des. Iată că aseară au ajuns tocmai la Râmnicu Vâlcea. În jurul orei 20.00, un cetățean a apelat numărul de urgență 112, semnalând prezența unei ursoaice cu pui, în zonă împădurită a municipiului Râmnicu Vâlcea, din apropierea străzii Izlazului. ISU Vâlcea a emis la scurt timp un mesaj RO-Alert, iar jandarmii și echipajele SMURD au mers la fața locului.
Ursoaica a apucat să atace o capră și un ied, iar apoi a fugit în pădure.
“Au fost alertate efectivele de jandarmi aflate în serviciu, respectiv agențiile cu responsabilități, conform prevederilor O.G. nr. 81 din 21.07.2021.
Ajunși la fața locului a fost, jandarmii vâlceni au luat legătura cu persoana apelantă, s-au asigurat că nimeni nu este rănit și că animalul sălbatic nu mai este în zonă.
Cu excepția celor două animale, nu au rezultat alte pagube materiale. Nu au fost puse în pericol viața sau integritatea fizică a altor persoane.
În perioada următoare, personalul cu atributii va desfășura activități de prevenire a apropierii animalelor sălbatice de zonele locuite” – spune Jandarmeria Vâlcea.