Vremea se schimbă radical! Ploi abundente, vânt și ceață…
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că un ciclon mediteranean va trece, zilele următoare, prin…
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că un ciclon mediteranean va trece, zilele următoare, prin sudul României. Dimineața vor fi condiții de ceață. În județul Vâlcea, de azi au început avertizările meteo, în nord fiind anunțate rafale de vânt de peste 90 km/h.
Fenomenul va produce schimbări atmosferice. Ne vom aștepta, astfel, la vânt și precipitații abundente, iar temperaturile vor scădea ușor.
Chiar și așa, valorile termice se vor situa cu mult peste cele normale în prima decadă a lunii noiembrie în aproape toată țara, astfel că maximele se vor încadra în general între 12 și 22 de grade.
În regiunile extracarpatice, în cea mai mare parte a intervalului va fi nebulozitate joasă, stratiformă, iar în restul teritoriului cerul va fi temporar noros. Pe spații mici trecător vor fi ploi slabe sau burniță. Vântul va sufla slab și moderat, pe arii restrânse cu intensificări temporare în sudul și sud-estul teritoriului, precum și pe crestele Carpaților Meridionali. Dimineața, pe arii restrânse în zonele joase se va semnala ceață.
Azi, 6 noiembrie 2022, în zona de munte a județului Vâlcea au fost anunțate rafale de vânt de peste 90 km/h.