CAS Vâlcea, toleranță zero față de furnizorii medicali care nu respectă obligațiile contractuale
În perioada 21-22 august 2023, prin intermediul platformei online zoom, conducerea CAS Vâlcea a organizat întâlnirile periodice…
În perioada 21-22 august 2023, prin intermediul platformei online zoom, conducerea CAS Vâlcea a organizat întâlnirile periodice cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, furnizori aflați în relație contractuală cu CAS Vâlcea.
”Am organizat pe parcursul celor 2 zile, întâlniri cu furnizorii din toate domeniile de asistență medicală finanțate din FNUASS, furnizori aflați în relații contractuale cu instituția noastră. Este o tradiție organizarea acestor întâlniri, scopul principal fiind acela al găsirii, prin dialog, acelor mai bune soluții pentru ca sistemul sanitar local să funcționeze la parametrii normali ” – ne-a declarat Alin Voiculeț, directorul general al CAS Vâlcea.
Temele supuse discuțiilor cu furnizorii de servicii medicale au vizat: diseminare, după caz, a modificărilor legislative cu incidență asupra relațiilor contractuale în derulare, urmărindu-se aplicarea unitară a acestor dispoziții legale și stabilirea măsurilor care se impun pentru îmbunătățirea activității furnizorilor de servicii medicale în scopul creșterii calității serviciilor furnizate populației județului Vâlcea.
Conducerea CAS Vâlcea a solicitat furnizorilor o mai mare atenție cu privire la respectarea obligațiilor asumate de aceștia prin contractele încheiate cu CAS Vâlcea, respectarea standardelor de calitate pentru serviciile medicale acordate. Directorul general al CAS Vâlcea atrage atenția furnizorilor că, în cazul nerespectării obligațiilor contractuale, furnizorii vor fi sancționați conform legii, obiectivul CAS Vâlcea fiind toleranță zero față de încălcarea obligațiilor contractuale.