“SCUTUL PĂDURII”, la VÂLCEA. Amenzi și lemne confiscate
În perioada 18 – 22 septembrie a.c. , polițiști din cadrul…
În perioada 18 – 22 septembrie a.c. , polițiști din cadrul Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au organizat mai multe acțiuni pentru combaterea ilegalităților îndreptate împotriva fondului forestier național privind tăierea, transportul, deținerea, prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase, în localitățile Râmnicu Vâlcea, Drăgășani și Voineasa.
La acțiune, alături de polițiști, au participat și specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Județene Vâlcea.
În cadrul acestor acțiuni au fost verificați 6 agenți economici care desfășurau activități de comercializare, depozitare și exploatare a materialelor lemnoase, fiind constatate încălcări ale prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, context în care au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 35.000 de lei.
Totodată, a fost confiscată cantitatea de 73,76 metri cubi de material lemnos, în valoare de 28.011,77 de lei.
foto ilustrativ