FOTO. Parcul din faţa Liceului de Arte ”Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea a fost inaugurat
Cel mai nou parc din Râmnicu Vâlcea a fost azi, 12 mai 2021, inaugurat de…
Cel mai nou parc din Râmnicu Vâlcea a fost azi, 12 mai 2021, inaugurat de primarul Mircia Gutău. Este vorba despre parcul amenajat în faţa sediului Liceului de Arte ”Victor Giuleanu” de pe strada Henri Coandă. Aici vor avea acces toți locuitorii din cartierul Nord și nu numai. Parcul se întinde pe o suprafață de peste 1.600 mp, fiind înfrumusețat cu circa 2.000 de flori care, prin grija Pieţe Prest SA, au luat forme dintre cele mai atractive şi inedite: note muzicale, cheia Sol, fluturi etc.
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea anunță că are în derulare amenajarea a încă trei mari parcuri în Râmnic – ”Ştirbei Vodă”, ”Nord” şi ”Ostroveni”, toate urmând să fie realizate prin finanţări europene nerambursabile.