VÂLCEA. Trei persoane s-au ales cu dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Oamenii legii din Vâlcea continuă verificările pe raza întregului județ pentru a depista persoanele care…

Oamenii legii din Vâlcea continuă verificările pe raza întregului județ pentru a depista persoanele care nu respectă măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2.

Acțiunile au avut loc atât în mediul urban cât și rural, iar rezultatele sunt următoarele: au fost verificate 199 de societăți comerciale, 507 mijloace de transport, au fost verificate/legitimate 4.575 de persoane și pentru neregulile constatate au fost aplicate 48 de sancțiuni contraventionale, cu amenzi în cuantum total de 11.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.55/ 2020.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea și Poliției orașului Bălcești au întocmit 3 dosare penale, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Două dosare au fost deschise față de două persoane din Bălcești, aflate în izolare, dar care nu au fost găsite la adresa declarată. De asemenea, și o tânără din Brezoi s-a ales cu dosar penal după ce a părăsit unitatea spitalicească cu fețița sa, infectată cu SARS-COV2, fără acordul medicilor.
Potrivit Codului Penal, “nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă”.