Adjunctul Poliției Râmnicu Vâlcea, cercetat pentru că ar fi încălcat Statutul Polițistului

Adjunctul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul Cosmin Iana, a fost dat pe mâna Comisiei de…

Adjunctul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul Cosmin Iana, a fost dat pe mâna Comisiei de Disciplină a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Asta după ce inspectorii ANI au cercetat o plângere de incompatibilitate făcută pe numele lui Iana. Speța nu este însă de natură a fi cercetată de Agenție, motiv pentru care IGPR va trebui să constate dacă adjunctul Poliției municipiului “s-a implicat în activități privind și aflate în legătură cu o societate comercială, încălcând prevederile art. 45, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului”.

Mai exact, anul trecut Cosmin Iana a cumpărat, în urma unei licitații, o pensiune la Voineasa. Evident că nu a trecut neobservată achiziția, mai ales că vorbim de un funcționar public cu statut special, care a ocupat și ocupă funcții de conducere în cadrul Poliției Vâlcea. Ei bine, conform comisarului, el doar este proprietarul clădirii, pensiunea fiind administrată, printr-un contract de comodat, de o societate comercială. Mai mult, comisarul spune că nu se simte vinovat cu nimic și crede că totul
“Nu este nicio stare de incompatibilitate, pentru că am procedat legal cu pensiunea. Da, am cumpărat clădirea, însă am dat-o în administrare, printr-un contract de comodat, unei firme. Să cerceteze ce vor, eu știu că am procedat legal. Știu cine a făcut plângerea. Probabil au impresia că mă voi înscrie la concurs pentru șefia IPJ. Nu mă înscriu!” – ne-a declarat comisarul Cosmin Iana.