Poliția Română caută ‘Mascați’! Și la Vâlcea sunt scoase la concurs două de posturi pentru Trupele Speciale!

Se caută luptători pentru Serviciul de Acțiuni Speciale! Asta anunță public Poliția Română care scoate…

Se caută luptători pentru Serviciul de Acțiuni Speciale! Asta anunță public Poliția Română care scoate la concurs 41 de posturi vacante de agent de poliție, specialitatea Acțiuni Speciale, prin încadrare directă. Două dintre aceste posturi sunt la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea.

Concurs este programat să aibă loc la 23 decembrie 2021.

Iată anunțul parțial al IGPR:

“În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului și ale Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare; (…)

Pentru ocuparea a 41 de posturi vacante de agent de poliție, specialitatea acțiuni speciale, existente în statul de organizare al Serviciului Independent pentru Intervenție și Acțiuni Speciale, al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și ale inspectoratelor de poliție județene Bacău, Brașov, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Tulcea, Vaslui și Vâlcea, prin încadrare directă a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale, după cum urmează:

  • 14 posturi vacante de agent principal (alpinist/scafandru) din cadrul Serviciului Independent pentru Intervenție și Acțiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliției Române, prevăzute la pozițiile 22, 39, 48, 49, 53, 62, 71, 79, 80, 84, 89, 90, 92 și 93 din statul de organizare al unității;

  • 6 posturi vacante de agent de poliție existente la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, respectiv:
  • agent principal, prevăzută la poziţia 1091/a din statul de organizare al unității;
  • agent II, prevăzută la poziţia 1153 din statul de organizare al unității;
  • agent principal, prevăzută la poziţia 1166 din statul de organizare al unității;
  • agent principal, prevăzută la poziţia 1190 din statul de organizare al unității;
  • agent principal, prevăzută la poziţia 1225 din statul de organizare al unității;
  • agent principal, prevăzută la poziţia 1247/c din statul de organizare al unității;
  • 2 posturi vacante de agent I existente la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, prevăzute la pozițiile 197 și 204 din statul de organizare al unității;

  • 2 posturi vacante existente la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, respectiv:
  • agent I, prevăzută la poziţia 242 din statul de organizare al unității;
  • agent I și conductor câine de serviciu, prevăzută la poziţia 251 din statul de organizare al unității;
  • 1 post vacant de agent I existent la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, prevăzut la poziția 205 din statul de organizare al unității;

  • 1 post vacant de agent I existent la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, prevăzut la poziția 172 din statul de organizare al unității;
  • 1 post vacant de agent II existent la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, prevăzut la poziția 149 din statul de organizare al unității;

  • 1 post vacant de agent I existent la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, prevăzut la poziția 183 din statul de organizare al unității;
  • 1 post vacant de agent I existent la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, prevăzut la poziția 155 din statul de organizare al unității;

  • 1 post vacant de agent I existent la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, prevăzut la poziția 152 din statul de organizare al unității;
  • 2 posturi vacante de agent I existente la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, prevăzute la pozițițiile 143 și 159 din statul de organizare al unității;

  • 1 post vacant de agent I existent la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, prevăzut la poziția 187 din statul de organizare al unității;
  • 2 posturi vacante existente la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, respectiv:
  • agent II, prevăzută la poziţia 124/a din statul de organizare al unității;
  • agent IV (și conductor câine), prevăzută la poziţia 134/a din statul de organizare al unității;

  • 1 post vacant de agent I (și conducător auto) existent la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, prevăzut la poziția 208 din statul de organizare al unității;
  • 1 post vacant de agent I existent la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, prevăzut la poziția 165 din statul de organizare al unității;

  • 1 post vacant de agent I (și conducător auto) existent la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, prevăzut la poziția 128 din statul de organizare al unității;
  • 1 post vacant de agent II existent la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, prevăzut la poziția 155/a din statul de organizare al unității;

  • 2 posturi vacante de agent I existente la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, respectivprevăzute la pozițiile 168 și 183 din statul de organizare al unității.

Concursul se organizează în sistem centralizat, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, iar la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al inspectoratelor de poliție județene Bacău, Brașov, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Tulcea, Vaslui și Vâlcea, în ale căror state de organizare sunt prevăzute posturile de execuție vacante de agent de poliție pentru care se organizează concursul, se constituie comisii de recrutare”.

Mai multe detalii aici: https://politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-privind-ocuparea-a-41-de-posturi-vacante-de-agent-de-politie-specialitatea-actiuni-speciale-prin-incadrare-directa-a-persoanelor-cu-studii-corespunzatoare-cerintelor-postului-si-care-indeplinesc-conditiile-legale