Crește prețul gigacoloriei în Râmnicu Vâlcea. Primarul ia măsuri!

298,73 de lei este prețul pe care râmnicenii îl plătesc în acest moment pe gigacalorie,…

298,73 de lei este prețul pe care râmnicenii îl plătesc în acest moment pe gigacalorie, însă în curând va crește cu 36 de lei. Primarul Gutău are însă o soluție, aceea fiind de a mări valoarea subvenției pe care Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea o va acordă de consumatorilor de energie termică furnizată de CET Govora. Majorarea va fi supusă la vot în sedința Consiliului Local, din luna decembrie.

“Da, se va mări gigacaloria, dar am făcut în așa fel calculele și voi mări subvenția în așa fel încât prețul gigacaloriei să fie la fel ca cel din momentul de față. Astfel, râmniceanul nu va plăti mai mult iarna aceasta. Creșterea ar fi de 36 de lei, însă voi mări subvenția de la 23 de lei la 55 de lei. Asta e prima măsură la care m-am gândit și o vom lua din luna decembrie. Este adevărat că pentru anul viitor există incertitudini, pentru că CET-ul termina insolvența și poate intra în faliment. Însă noi ne pregătim de acum, împreună cu Consiliul Județean, pentru a rezolva problema. Râmnicenii vor avea căldură, însă va fi o perioadă mai grea. În cei doi ani de zile cât se construiește centrala de cogenerare va fi mai greu, dar apoi va scădea prețul la gigacalorie”  – a declarat primarul Mircia Gutău în cadrul unei emisiuni la postul local de televiziune VTV.