Un bărbat care nu a respectat carantina, dat de gol de o prostituată

Un bărbat dintr-un județ vecin județului Vâlcea a fost dat de gol de o prostituată….

Un bărbat dintr-un județ vecin județului Vâlcea a fost dat de gol de o prostituată. Omul, domiciliat în Olt, abia venise dintr-o țară cu risc epidemiologic și trebuia să stea în carantină. Numai că, olteanul a ales să își satisfacă nevoile sexuale și a mers să caute o prostituată. Doar că nu a plătit-o, iar femeia a sunat la poliție și l-a reclamat.

Ca urmare, bărbatul de 33 de ani a fost depistat de jandarmi la o pensiune din Arad, după ce prostituata a reclamat că el i-ar fi datorat o sumă de bani și nu mai vrea să-i înapoieze.

Jandarmii au mers la adresa indicată, au găsit acolo cele două persoane, iar în urma verificărilor au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de tip „coronavirus asociat” și avea obligația legală să stea în carantină la domiciliu 14 zile, respectiv până în data de 30 noiembrie inclusiv.

În final, după ce au calmat spiritele, oamenii legii i-au amendat pe amândoi protagoniștii. Olteanul a primit o amendă de 3.000 de lei, pentru nerespectarea perioadei de carantinare la domiciliul declarat, iar femeia a fost sancționată cu suma de 500 de lei pentru „atragerea de persoane, sub orice formă, săvârșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale”.