Polițiștii cer modificarea Codului Rutier. Vezi ce noutăți pot să apară!

Vitezomanii și șoferii care conduc agresiv sunt luați în vizor de polițiștii rutieri, care propun…

Vitezomanii și șoferii care conduc agresiv sunt luați în vizor de polițiștii rutieri, care propun modificarea Codului Rutier pentru a-i potoli. Oamenii legii vor să înăsprească sancțiunile, iar propunerea lor este ca șoferii care dau flash-uri, fac slalom printre mașini sau șicanează alți șoferi să fie amendați chiar și cu 2.900 de lei.
Astfel, pentru prima dată în legislația din România, ar putea să apară termenul de „conducere agresivă”.

Așa cum spuneam, și vitezomanii sunt luați în colimator. Poliția vrea sancțiuni mai dure. Ca urmare, șoferii pot rămâne fără permis 90 de zile, dacă depășesc limita de viteză cu 50 de kilometri la oră. Noul Cod Rutier vine cu încă un prag de viteză.

„Pentru depășirea vitezei cu mai mult de 70 de kilometri se atrage suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioada de 120 de zile”, a declarat Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt IGPR.

O altă propunere interesantă este legată și pentru neacordare de prioritate sau depășire ilegală. Dacă până acum, șoferii rămâneau fără permis pentru 30 de zile, conform noului Cod, cei care încală aceste reguli, vor rămâne pietoni două luni. Schimbările vin în contextul în care România a ajuns, din nou, pe ultimul loc în clasamentul european al siguranței rutiere.