Mental Care, clinica de psihoterapie pentru momentele în care ai nevoie să vorbești cu cineva

Psihoterapia nu este doar pentru cei care suferă de probleme psihice grave. Psihoterapia este potrivită…

Psihoterapia nu este doar pentru cei care suferă de probleme psihice grave. Psihoterapia este potrivită pentru oricine dorește să obțină o stare de armonie în plan mintal și emoțional.

Așa cum atunci când avem o suferință fizică apelăm la medic, așa ar trebui să se întâmple și atunci când avem o suferință emoțională. Sunt momente în care ne dăm seama că ceva nu este în regulă cu noi, că nu ne mai găsim locul.

Fie suntem cuprinși de anxietate, fie nu mai putem dormi, avem probleme de relaționare, depășim cu greu o despărțire, un deces sau alte situații similare. Există și un grad de reticență în a merge la psiholog sau psihoterapeut și acest lucru poate fi de înțeles, însă este extrem de important să reușim să depășim acest prag și să cerem ajutor.

De aceea am ales să înființăm clinica Mental Care în Pitești, colaborând cu specialiști atât din Argeș, cât și din București, cu certificări și formări în diferite arii ale psihologiei și pishoterapiei. Pentru că ne dorim să punem la dispoziție un astfel de suport celor ce au nevoie.” – spune Cristina Predoiu, Psihoterapeut psihanalist și coach systemic, fondator clinica Mental Care .

Cristina Predoiu, Psihoterapeut psihanalist și coach systemic, fondator clinica Mental Care

Psihoterapie online sau față în față

Ședințele de psihoterapie Mental Care se desfășoară atât online, cât și față în față la sediul clinicii din Pitești. Programările se fac ușor, prin completarea și trimiterea formularului din pagina de contact a mentalcare.ro sau direct, telefonic.

Specialiștii Mental Care oferă un mediu confortabil pentru cei care își doresc să vorbească despre lucrurile care îi frământă și îi împiedică să se dezvolte în plan personal. Ședințele online sunt la fel de eficiente ca cele desfășurate la sediul Mental Care Pitești, fiind potrivite pentru pacienții care nu pot ajunge în locație din cauza distanței sau care preferă această variantă.

Psihoterapia poate fi o cale accesibilă și confortabilă prin care tu să te simți mai bine

Echipa Mental Care este formată din psihoterapeuți și psihologi specializați pe soluționarea problemelor emoționale, autocunoaștere și dezvoltare personală, rezolvarea problemelor de cuplu, controlul dependențelor sau gestionarea emoțiilor după un episod traumatizant.

“Obiectivul nostru este să oferim un spațiu plin de deschidere și încredere, unde prin suport specializat și empatie să putem ajuta clienții să ajungă  într-o stare emoțională bună,  potrivită fiecăruia dintre ei” – Diana Ocu Cătănea – psiholog și psihoterapeut de familie în cadrul Mental Care.

Diana Ocu Cătănea – psiholog și psihoterapeut de familie în cadrul Mental Care


Atunci când nu știi cu cine să vorbești

Sesiunile integrează asistență în psihoterapie și psihiatrie pentru adulți, adolescenți și copii. Serviciile Mental Care răspund unor nevoi la nivel individual, dar care pot fi extinse, după caz, și în sesiuni de grup pentru diferite nevoi ale angajaților din mediul de afaceri, organizații mai mici sau mai mari.

Urmând sloganul Cu grijă pentru tine, specialiștii Mental Care te așteaptă online sau la clinica din Pitești.