FOTO/VÂLCEA. Sute de amenzi și permise reținute, dar și 10 infracțiuni constatate

În perioada 17-24 ianuarie polițiștii rutieri vâlceni au executat acțiuni punctuale în zonele și pe…

În perioada 17-24 ianuarie polițiștii rutieri vâlceni au executat acțiuni punctuale în zonele și pe tronsoanele de drum rutier cu risc ridicat, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

În urma activităților de verificare în trafic au fost constatate o serie de nereguli, astfel că polițiștii rutieri vâlceni au aplicat 807 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre acestea 276 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectare limitei de viteză, 105 sancțiuni pentru nefolosirea centurii de siguranța sau alte dispozitive omologate, 60 de sancțiuni aplicate bicicliștilor și 31 de sancțiuni aplicate pietonilor, iar restul pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, au fost reținute 135 de permise de conducere, 64 pentru viteză, 30 pentru depășire în loc nepermis și 7 pentru alcool, iar restul pentru alte abateri la regimul rutier.

Totodată au fost constatate și 10 infracțiuni la regimul rutier.

În contextul activităților desfășurate și având în vedere codurile de vreme rea emise pentru județul Vâlcea, polițiștii rutieri au acordat o atenție sporită inclusiv fluenței traficului rutier, pentru ca toți conducătorii de vehicule să ajungă la destinație, în condiții optime.

Arterele de trafic vor fi în continuare monitorizate de polițiștii rutieri vâlceni, pentru ca traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță.

Exemplu:

În noaptea de 23 spre 24 ianuarie polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat din județul Olt care a condus un autoturism pe D.N.64 direcția către Drăgășani, iar în localitatea Tătărani pe un sector de drum limitat la 50 km/h a fost detectat și înregistrat cu aparatul radar TruCam circulând cu viteza de 166 km/h.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă de 2.900 lei și a fost dispusă măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.