Șoferi depistați la Vâlcea circulând cu peste 160 km/h. Polițiștii au reacționat dur…
705 autovehicule, 790 de persoane, 212 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor codului rutier, cu o…
705 autovehicule, 790 de persoane, 212 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor codului rutier, cu o valoare de peste 90.000 de lei, 76 de permise și 10 certificate de înmatriculare reținute. Acesta este bilanțul unor acțiuni ale Poliției Vâlcea, ce au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.
Polițiștii i-au vizat în special pe vitezomani, doi dintre cei prinși fiind dați ca exemplu într-un comunicat de presă, special pentru categoria “așa NU”.
Astfel, la data de 27 februarie a.c. un bărbat a condus un autoturism în localitatea Zăvideni și a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 163 km/h pe un sector de drum limitat la 70 km/h. Acesta a fost sancționat cu o amendă de 1305 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile, conform noilor prevederi legale.
Cel de-al doilea conducător auto a fost depistat tot la data de 27 februarie a.c. Bărbatul conducea un autoturism în localitatea Fișcălia și a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 164 km/h pe un sector de drum limitat la 70 km /h, constatându-se totodată în sarcina contravenientului încălcarea regulilor privind manevra de depășire. Acesta a fost sancționat cu o amenda de 1305 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 180 de zile, conform noilor prevederi legale.